Părinţi uitaţi!

Mamă, Tată! Sunt unele dintre cele mai dulci cuvinte pe care le rosteşte omul! Sună atît de frumos: părinţi! Unele dintre primele cuvinte rostite de bebeluşi, 2 cuvinte mici, dar care semnifică atîtea lucrui….

Două fiinţe scumpe prin care Dumnezeu ne-a dăruit viaţă, două fiinţe care adesea fac multe pentru copiii lor, care stau şa patul copiilor atunci cînd sunt bolnavi, care îngrijesc de copil şi îl învaţă atunci cînd acesta are doar cîţiva anişori, sunt persoanele care învaţă copilul să facă primii paşi şi sunt cei care se bucură cel mai mult atunci cind copilul lor începe să rostească primele cuvinte şi să păşească, atunci cînd copilul lor zîmbeşte li este fericit, atunci cînd fiul sau fiica merge prima zi la şcoală, atunci cînd fiul sau fiica sunt absolvenţi, au un serviciu, se căsătoresc, au copii – în fiecare dintre aceste situaţii părinţii sunt cei care se bucură cel mai mult, dar concomitent … mulţi dintre ei înţeleg că totul se pierde pentru ei, treptat treptat se sting, nu neapărat din viaţa acestei lumi pe pămînt, dar din viaţa copiilor lor. şi este atît de dureros.

Azi văzusem o emisiune care prezenta un azil de bătrîni, un azil pentru părinţi uitaţi şi lăsaţi de copiii lor… o instituţie care pe de o parte s-ar părea că le dăruie ceva de cei au ei nevoie la această vîrstă, dar de fapt nu este aşa, de aţi fi văzut lacrimile lor atunci cînd vorbeau despre copii … de aţi fi văzut imposibilitatea lor de a avea un zîmbet deplin, o fericire absolută, un zîmbet sincer şi real … Dorul lor este atît de mare pentru copiii lor, pentru cei care au fost crescuţi de ei, pentru cei care le-a fost alături de ei şi zi şi noapte pînă cînd aceştia au plecat definitiv din casa lor şi apoi treptat din viaţa lor. Circa 3500 de persoane în vîrstă sunt în instituţii, există cazuri cînd acei părinţi decedează în instituţiile date, sunt cazuri cînd acei părinţi nu au fost vizitaţi de ani întregi de copiii lor multiubiţi.

Scriu acest articol şi îmi dau lacrimile gîndindu-mă că a fi o zi cînd voi avea şi eu o familie şi voi pleca din casa părintească, dar ştiu că pentru mine părinţii mei nu se vor stinge din viaţa treptat, nu vor fi uitaţi nicînd. Această stare, această vîrstă pentru ei este atît de complicată, ei consideră că nu mai sunt necesari pentru societate, pentru familie, ei nu mai au un serviciu, iar puterile lor nu sunt cum au fost înainte, copiii nu le cer ajutorul precum înainte, dar nici nu sunt ajutaţi de copii – toate aceste lucruri adesea duc la depresie, adesea crează dorinţa: “de aş muri mai repede”, toate aceste stări sunt foarte dureroase pentru un părinte în vîrstă şi iată că vine şi copilul său multiubit cu absenţa sa zi de zi, lună de lună, an de an …

Cînd ultima dată ai spus “mulţumesc” părinţilor tăi, nemaivorbind de a le dărui o floare, sau dacă nu locuieşti cu ei, cînd ultima dată i-ai vizitat?

Azi, oamenii aleargă, aleargă să facă cît mai multe lucruri, dar timpul oricum trece, şi persoanele dragi sunt uitate tot mai mult. Fă-ţi timp pentru cei din jur, fă-ţi timp pentru părinţi, care te iubesc enorm.

“Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentruca să ţi se lungească zilele în

ţara
, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” – una dintre cele 10 porunci ale lui Dumnezeu (Exod 20:12)