Efectele abandonului asupra copilului

 Priviţi acest zîmbet drăgălaş, este frumos, aşa e? Dar cum consideraţi că ar putea fi un zîmbet al unui copil abandonat? …

În acest articol mă voi referi la efectele generale care le are abandonul asupra copilului, date, de asemenea, prezentate la un curs la universitate.

Astfel, “indiferent de cauzele care au determinat-o pe mamă să abandoneze copilul, consecinţele abandonului sunt similare:

1. Copilul este privat de cele mai elementare drepturi prevăzute prin Lege (de a avea un nume, cetăţenie, dreptul la dragoste şi ocrotire în cadrul unei familii).  De multe ori copii abandonaţi în amternitate nu primesc nici un nume şi nici cetăţenie. Aceşti copiii nu există teoretic. Ei sunt fără indentitate şi nu pot primi actele necesare nici după vîrsta de 18 ani. Mai mult decît atît: nici o instituţie de îngrijire nu poate suplini mediul familial, afecţiunea şi ocrotirea părintească. Instituţiile, indiferent de calitatea îngrijirii nu pot elimina efectele negative asupra copilului. S-ar părea că aceşti copii au ce mînca, au unde dormi, iarna este cald, au toate lucrurile necesare, dar totuşi ei nu au ceea ce este mai important pentru un copil: afecţiunea şi dragostea părintească, efectele negative create au amprente pentru toată viaţa, fiecare copil nu este privit în mod aparte, dar ca o colectivitate, ei fiind mai mulţi copii, astfel încît, copilul nu poate se pricepe pe el însuşi chiar ca personalitate.

2. Copiii insituţionalizaţi, la vîrste foarte mici pot avea întîrzieri în dezvoltarea socială. fizică, emoţională şi prezintă un risc crescut de îmbolnăvire. Îngrijirea în instituţie poate afecta abilitatea copilului de a trece cu uşurinţă peste stadiile fireşti de dezvoltare ale vieţii şi de cele mai multe ori există întîrzieri în dezvoltarea acestor etape. La vîrsta de 3 ani, cînd apare conştiinţa de sine, copilul pricepe şi faptul că nu este al nimănui, ceea ce pentru el devine o stare dureroasă mai ales nesimţind acea afectivitate sau relaţie de ataşament necesare la acestă vîrstă.

3. Copiii abandonati prezintă aptitudini motorii şi de socializare redusă şi întîrzieri în funcţionarea intelectuală şi logică, dificultăţi de învăţare, citesc cu greu, , prezintă dificultăţi cînd sunt puşi în situaţia de a lua o decizie, etc. Pe de altă parte se constată impulsivitate, delincvenţă, comportament agresiv sau anti-social. Sindromul copilului abandonat mai preupune modificări serioasede dispoziţie, frică, depresie, sunt rezervaţi şi reci, au sentimene de culpabilitate considerînd că ei sunt vina şi cauza esenţială a abndonului lor.”

Acestea sunt doar cîteva dintre efectele abandonului care se resfrîng asupra copilului, în esenţă eu personal nu pot descrie aceste sentimente şi trăiri ale lor, fiinscă nu am tercut prina ceasta, iar un efect al abandonului consider că însuşi o persoană care a simţit acele trăiri poate susţine ceea ce a cunoscut, ceea prin ce a trecut.

Dragi cititori, vreau să vă întreb, cît de stupid şi cît de greu v-aţi simţit atunci cînd aţi fost trădat de cineva, atunci cînd aţi fost părăsit sau cînd aţi pierdut persoana dragă? Dificil, aşa e? Şi totuşi acele sentimente nu se compară cu ceea ce simte un copil micuţ al nimănui.

Totuşi indiferent cum te-ai simţi, indiferent dacă vei considera faptul vreodată că eşti singur, mă bucur de un lucru: un părinte pămîntesc poate renunţa la copilul său, dar Tatăl ceresc niciodată, niciodată nu te va lăsa, iar dragostea Sa este fără limite. Regret doar că cei micuţi nu simt acest lucru, nu cunosc acest lucru, dar Dumnezeu este Cel care îi ocroteşte şi pe ei, iubindu-i nespus de mult. El este alături oricînd şi ne susţine oricînd, dacă noi Îl acceptăm desigur în viaţa noastră.